SĂ NU UIȚI, IOANE: 16 februarie 1933
Astăzi, 16 februarie 2023, se împlinesc 90 de ani de la reprimarea sângeroasă a grevei ceferiștilor de la Atelierele CFR Grivița.
Cu acest prilej, ne-am propus să reîmprospătăm memoria celor 7 muncitori uciși de autorități în noaptea de 15 spre 16 februarie 1933, după cum amintește chiar și placa amplasată pe zidul de incintă al firmei GRIRO S.A. (Calea Griviței nr. 355-357). Iată și textul de pe placa amintită: „LA ATELIERELE GRIVIȚA ÎN ZILELE DE 15 ȘI 16 FEBRUARIE 1933 MUNCITORII CEFERIȘTI SUB CONDUCEREA PARTIDULUI COMUNIST DIN ROMÂNIA S-AU RIDICAT CU EROISM LA LUPTA ÎMPOTRIVA SÂNGEROASEI EXPLOATĂRI CAPITALISTE ȘI A ÎNROBIRII ȚĂRII DE CĂTRE IMPERIALIȘTII AMERICANI, ENGLEZI ȘI FRANCEZI. TRADIȚIA LUPTELOR REVOLUȚIONARE DIN 1933 ÎNSUFLEȚEȘTE AZI ÎNTREAGA CLASĂ MUNCITOARE ÎN LUPTA PENTRU CONSTRUIREA SOCIALISMULUI ÎN PATRIA NOASTRĂ”.
Să facem apel la memorie, căci noi, la școală, nu am plecat la udat buretele, și să vedem dacă regăsim, în trecut, cele ce se întâmplă azi:
În perioada ianuarie – februarie 1933 au avut loc o serie de greve ale petroliștilor de pe Valea Prahovei și feroviarilor de la Atelierele CFR Grivița, ca urmare a unui ansamblu de măsuri de austeritate hotărâte de guvern, pe fondul Marii Crize Economice mondiale declanșate în 1929, constând în: introducerea „curbelor de sacrificiu” (diminuări salariale) în vederea achitării creditelor acordate cu dobânzi exorbitante de către instituțiile financiare internaționale și pentru respectarea prevederilor „Planului de la Geneva” (acordul de cooperare tehnico-consultativă semnat între România și Societatea Națiunilor în ianuarie 1933), tăierea sporurilor, concedieri, condiționarea plății salariilor muncitorilor de obligativitatea acestora de a-și achita impozitele ș.a.m.d. Pentru rezolvarea revendicărilor profesionale ale celor 4.000 de muncitori intrați în grevă au militat sindicatele social-democrate (recunoscute de Cabinetul Vaida-Voievod) și comuniste (neautorizate).
Negocierile purtate cu guvernul de către sindicatele social-democrate nu i-au mulțumit pe marea majoritate a lucrătorilor (coroborat cu arestarea unor lideri ai grevei), lucru care a fost speculat de micul, dar vocalul sindicat comunist, care a avansat și o serie de revendicări politice, precum aprobarea înființării comitetelor de fabrică, după model sovietic. La începutul lunii februarie 1933, guvernul a instituit starea de asediu, oferind astfel organelor represive cadrul juridic necesar pentru intervenția în forță și deschiderea focului împotriva miilor de ceferiști care ocupaseră atelierele din Calea Griviței (ceea ce s-a și întâmplat în noaptea dinspre 15 spre16 februarie 1933).
Acțiunea trupelor de jandarmi și grăniceri, coordonată de la fața locului de către locotenent-colonelul magistrat Romulus Hotineanu (comisar regal pe lângă Cabinetul de instrucție al Corpului 2 Armată din București) s-a soldat cu 7 morți, peste 40 de răniți și circa 1.000 de muncitori arestați în zilele care au urmat.
Sună cunoscut cele de mai sus, nu? Din păcate, poporul acesta suferă de amnezie cronică și se lasă condus de o clasă politică avidă de pactizare cu jefuitorii României. Pesemne că a-ceput să ne placă munca departe de familii și în condiții de sclavi, căci altă explicație logică nu există pentru această inerție națională. Și ce popor am fost, domnule…
