Declaraţia FNM la comemorarea minerilor asasinaţi de autorităţi la Lupeni în 6 August 1929

6 august 2023 Constantin Crețan

În miez de vară luminoasă avem această zi întunecată.
Nu doar natura ne îndeamnă la tristețe ci și amintirea lui 6 August 1929
Acea zi sângeroasă a fost oferită de către guvernanţi Istoriei României prin Masacrul Minerilor de la Lupeni, aflați în grevă, care își cereau dreptul la pâine, dreptul la viață.
Declanșată cu o zi înainte greva minerilor avansase către autorități o listă de revendicări dar deși stăpânii minelor aveau altă orientare politică decât guvernanții ei s au înțeles mai bine cu aceştia când a fost vorba de sacrificarea muncitorilor pentru menținerea și creșterea profiturilor respingând orice fel de negocieri cu greviștii.
Acționarii minelor din Valea Jiului au chemat împotriva greviştilor jandarmii și chiar armata, căci alături de trupele de jandarmi au participat şi trupe de grăniceri.
Cei 6000 de greviști au avut de înfruntat asaltul unor forţe militare ce foloseau muniție de război împotriva celor care își ceruseră doar drepturile, pentru munca lor grea în adâncurile întunecate de unde aduceau lumină.
Acțiunea autorităților a făcut peste 68 de victime, peste 20 murind pe loc, iar la cei ucişi adăugându-se peste 200 de răniți și mai multe sute de arestați.
Lupta minerilor nu era însă decât o parte din lupta muncitorimii interbelice împotriva unui sistem oligarhic ce se hrănea sudoarea milioanelor de muncitori și țărani pe tot cuprinsul României.
Dar amintirea acelor vremuri este încă vie nu doar când deschidem cărțile de istorie, ci și când privim viaţa de zi cu zi a milioane de truditori din România, căci acum ca și atunci, forțe politice ce pretind că se duşmănesc neînduplecat, își dau mâna când este vorba de apărarea profiturilor obținute de marii afaceriști şi reprezentanții lor politici, pe seama categoriilor populare și a clasei muncitoare.
Ca şi în istoria interbelică și acum, criza este numai pentru cei care muncesc, iar cei care stăpânesc, profitorii, au doar câștigurile.
Constatăm însă acum, față de vremea interbelică, existența unei imense manipulări, susţinute de mass media aservită guvernanţilor care nu încetează să semene iluzii, când este tot mai evident că eliberarea muncitorilor poate veni doar de la muncitorii înșiși
Scumpirile, desființarea locurilor de muncă, toate acestea sunt acoperite de un bombardament mediatic ce încearcă să producă o diversiune psihologică în rândul maselor de lucrători.
Desigur nu este numai atât. Legislația, ca şi feluritele hărţuiri în justiţie după mai mulți ani au reuşit să distrugă sindicatele, această forță care apără drepturile salariaților.
De mai mulți ani alegerile măsluite au făcut ca cei aleși să se reprezinte doar pe ei înșiși, demascând cu fiecare faptă a lor minciuna că ei ar putea reprezenta imensa parte a poporului român dezmoștenit.
Față de stăpânitorii interbelici, care au atacat minerii, actualii stăpânitori ai României au atacat și au distrus mineritul, ei au distrus și celelalte ramuri economice, lăsându-i pe muncitori fără dreptul la muncă, adică fără dreptul la viață, căci munca este viața lor.
În aceste condiții guvernanții din România mărșăluiesc alături de guvernanţii din alte țări europene și de peste ocean împotriva lucrătorilor și împotriva categoriilor populare, aducând mai multă suferință prin războaie pentru a obține mai grabnic profituri şi mai mari. Iată de ce pe lângă drepturi la o economie națională, pe lângă dreptul la muncă, noi apărăm și dreptul la viață, dreptul la pace.
Războaiele nu pot să aducă decât suferință iar mai multe arme înseamnă mai multă moarte nu mai multă libertate.
Iată de ce în ziua de 6 August ne amintim și de primul atac nuclear lansat la Hiroshima de Statele Unite, în care au pierit aproape 150 000 de oameni nevinovați, în mod inutil, pe când Războiul era aproape încheiat.
De aceea condamnăm Războiul, de aceea condamnăm competiția nucleară a marilor puteri, de aceea socotim că bazele militare străine şi acțiunile războinice pe teritoriul altor state nu pot să aducă binele omenirii.
Noi cei care trăim din muncă avem nevoie de liniște, de pace și nu avem nevoie de războaie, ne împotrivim forțelor războinice care au adus suferință și lacrimi în Ucraina, în Siria, în Irak, în Yemen, în Afganistan, în Libia, în Palestina.
Astăzi, şi nu doar astăzi, ci în fiecare zi să ne amintim că lumea există prin munca miliardelor de truditori de pe această planetă, ce trebuie apărată de distrugerile lansate de puternicii lumii și că apărând dreptul celor ce muncesc, apărăm nu doar dreptul la viață al lor ci dreptul de supraviețuire al acestei planete.
De aceea suntem statornici repetând adevărul:
Nu bani pentru înarmare ci bani pentru pensii, salarii, pentru școli, pentru spitale!
Veșnică amintire martirilor clase muncitoare!
Atunci şi acum mereu vie chemarea lor și a noastră: muncă, pâine, pace!