DREPTATE SOCIALĂ

„Ne doare că deasupra sa / Pământul ține-o lume rea!”

AdministrațieGeneral

Prosteala lui Vulpe, dezvăluită de Pupăzan

Primarul Vulpe din comuna Câlnic pare să își fi pierdut direcția și să nu mai reprezinte cu cinste Partidul Național Liberal din care face parte. Desemnat să candideze la Câlnic de pe listele PNL cu sloganul „Hai la Treabă”, primarul, cu un nume care pare predestinat, a interpretat complet greșit acest îndemn și s-a prefăcut că face treabă.

Vulpe a fost prins folosind mașina primăriei pentru a înșela locuitorii din Câlnic, dându-le impresia că s-a apucat de lucrări. În întreaga zi, Vulpe a fost însoțit de doi băieți care înregistrau cu aparatele locațiile unde urmau să fie realizate racordurile la utilități. El le-a promis oamenilor cu care a discutat că va aduce canalizarea și îi va racorda la utilități.

Domnul Pupăzan Daniel, consilier local în comuna Câlnic, i-a dejucat planul meschin primarului actual, prin care acesta spera să obțină încă un mandat prin minciună și dezinformare. Până acum, strategia lui Vulpe a funcționat, păcălind electoratul cu tot felul de promisiuni. Cu toate că în cadrul Primăriei Câlnic există personal și resurse pentru a efectua astfel de măsurători, și un prestator extern care ar putea să se deplaseze pe teren pentru aceste lucrări, Vulpe insistă să cheltuie sume mari pentru „lucrări pe hârtie”, care sunt reluate anual.

Din păcate, doar locuitorii din Câlnic sunt cei care suferă, deoarece comuna pare să fie lăsată în paragină. Vulpe a cheltuit aproximativ 130.000 de lei pentru documentații și avize pentru efectuarea racordurilor la utilități în comuna Câlnic, fără să demareze vreo lucrare concretă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *