DREPTATE SOCIALĂ

„Ne doare că deasupra sa / Pământul ține-o lume rea!”

General

Ucraina nazistă (opinii)

Conform principiului independenței și libertății de opinie, redăm, mai jos, și alte opinii decât cele care, din diverse motive, susțin regimul Zelenski, aflat la cârma Ucrainei actuale, urmașa Ucrainei de ieri, chiar dacă aceasta era parte componentă a URSS. Ele aparțin lingvistului, publicistului și scriitorului, militantului politic naționalist Ion Coja. (https://ioncoja.ro/bunii-nostri-vecini-ucrainieni/)
Opiniile și concluziile aparțin autorului, noi rezumându-ne doar la a le aduce în fața judecății populare, a românilor, care au dreptul, în numele informării imparțiale, și la alte opinii decât cele ale propagandei oficiale.

„Documentele declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început să apară deja pe situl Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat Arhivelor Ruse de Război să ridice secretul de stat impus asupra lor de pe vremea lui Stalin. Documentele descriu crimele și atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației ucrainene și sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arată un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate și o ură bestială față de tot ce înseamnă „altceva” decât ucrainian.
În comparație cu Ucraina, Germania nazistă a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul Stepan Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Dacă Hitler urmărea doar exterminarea evreilor, țiganilor și handicapaților, ucrainenii urmăreau exterminarea tuturor naționalităților conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Și nu oricum, ci în chinuri cât mai cumplite.
Documentele despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost închise de Stalin, care a impus secretul de stat asupra lor, de teama ca nu cumva rușii să se revolte aflând conținutul lor și să ceară exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în interiorul URSS. De fapt, încă din 1944, mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care să-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid și să-i execute. Ei l-au atenționat pe Stalin că ucrainenii erau un popor criminal care, indiferent ce vremuri ar fi trăit și sub ce regimuri, nu puteau trăi fără să ucidă. Stalin, ca marxist-leninist, nu a fost de acord cu o astfel de teorie și a refuzat să ia masuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se să aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost judecați și spânzurați.
După moartea lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și Hrușciov au menținut regimul de documente secrete asupra arhivelor de război de teama ca Israelul să nu ceară URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci, Ucraina făcea parte din URSS și responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia să plătească Israelului 300 de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.
Astăzi însă, Ucraina este un stat independent și poporul ucrainian poate să-și asume responsabilitatea propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scară largă, așa că președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei să ridice secretul de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante și arată că Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazistă decât Germania nazistă și mai odioasă și mai fanatică decât SS-ul german și decât Gestapoul.
Armata ucraineană avea regimente întregi de călăi care se ocupau numai cu uciderea la ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate și orașe întregi de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta și cruzimea lor era înfricoșătoare. Când prindeau ruși ori evrei, îi schingiuiau înainte de a-i omorî. Asta în numele apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc.). Adică taman în locurile unde astăzi actuala armată ucraineană trage cu tunurile în satele și orașele rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia publică, indusă azi în eroare de o propagandă mincinoasă, nu știe că rușii din Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk și-au declarat independența în acest an și cer ajutorul Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945 să nu se repete și rușii să fie exterminați de ucraineni.
Fasciștii ucraineni au ucis în, anii 1941-1943, un număr de 5.200.000 (cinci milioane două sute de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei de etnie rusă) și au omorât aproape 900.000 (nouă sute de mii) de evrei.
Numărul polonezilor uciși a fost de 200.000 (două sute de mii). Au fost executați peste 400.000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri de germani sau se predaseră. În acest fel, omorurile săvârșite de bandele naționaliste ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german și plasează Ucraina pe locul I între statele naziste.
Cuprinși de fanatism și de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni în putere au cerut să plece în Al Treilea Reich ca să muncească voluntar pentru nemți în fabricile și pe ogoarele nemților, numai ca armata germană să poată extermina tot poporul rus.
La 30 iunie 1941, batalionul fascist Lvov, sub comanda lui R. Sukovici, a executat cu glonț în ceafă trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știință cunoscuți pe plan mondial. În zilele care au urmat, batalionul a mai executat un grup de șapte mii de ruși, compus din femei, bătrâni și copii. În timp ce femeile și copii erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea catedralei metropolitane „Sfântul Andrei”, mitropolitul catolic ucrainian ținea un serviciu divin de mulțumire rugându-se pentru „victoria armatei sfinte a lui Adolf Hitler”.
Biserica Catolică Ucraineană a binecuvântat toate crimele și masacrele diviziei naziste ucrainene „Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul și genocidul de la Babi Yar, o râpă din apropierea Kievului. Aici au fost aduși, în septembrie 1941, peste 50.000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de țigani și circa 40.000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei și fete) pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început sa violeze femeile și fetele, neținând cont că părinții și rudele lor erau de față.
După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor și evreicelor le tăiau sânii și le presărau sare pe răni, iar pe bărbați îi castrau pe vii. Unora dintre prizonieri li se tăiau brațele, care apoi erau fripte pe grătar.
Atrocitățile au atins o asemenea culme abominabilă că soldații germani, revoltați, au refuzat să mai participe la masacru și s-au retras, lăsându-i pe călăii ucraineni să duca la capăt genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial, cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca sa moară în chinuri) sau loviți în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului, trupurile au fost aruncate în râpă și râpa acoperită cu pământ.
Batalionul de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350.000 (trei sute cincizeci de mii) de ruși, în marea majoritate femei și copii, și peste 160.000 (o sută șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mână de ajutor țăranii ucraineni fasciști și muncitorii ucraineni fasciști, care aveau o ură atât de mare fața de evrei și de ruși, încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele lor, ei au primit medalii și ranguri naziste, iar Vojnovski a primit gradul de maior în armata germană.
Ucrainianul Sutnevici, care ucisese și el circa trei mii de evrei, a primit doar gradul de căpitan în armata germană.
În satele Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copiii rușilor și polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i și dându-i cu capetele de pereți. Dacă erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni și părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost ucise în acest fel, numai într-un singur județ, 15.000 (cincisprezece mii) de persoane.
Ura ucrainenilor împotriva rușilor și a evreilor era așa de mare încât, dacă o fată ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei o violau. Zeci de tinere, nesuportând o astfel de umilință, au alergat și s-au înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse și spintecate de cei care le violaseră (adică de tații și frații lor) în felul următor: li se băga vârful cuțitului în vagin și erau spintecate de jos în sus.
Toate aceste lucruri se petreceau în anii 1941-1945, în Ucraina socialistă. Adică în mijlocul unui popor care, deși trăise 20 de ani în ideea prieteniei între popoare promovată de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei și a devenit la fel de primitiv și sălbatic precum oamenii cavernelor.
Astăzi, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și în spiritul european al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii si-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor, iar armata ucraineană trage cu tunurile în blocurile de locuințe, în școlile și spitalele din orașele rusești din sud-estul Ucrainei.
Este limpede că, indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian, nazismul și fascismul nu pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant să vezi, ca român, că întreaga noastră clasă politică și toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa politică ucraineană fără să vadă că Ucraina ține azi, între granițele ei, teritorii românești care totalizează încă o Republică Moldova pe care, ea, Ucraina, o ocupă în mod nejustificat și cu binecuvântarea politicienilor din București, aserviți Occidentului.
Oare de ce nu suflă politicienii noștri, români, nici o vorbuliță despre acest teritoriu?
În al treilea rând, citind aceste documente, nu trebuie să crezi că Israelul nu va cere Ucrainei despăgubiri pentru crime și genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar trebui să ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri, dar așteaptă ca apele să se limpezească în Ucraina. Adică să vadă cine va rămâne între granițele Ucrainei.
Deocamdată, numai Crimeea, Donețk și Lugansk și-au declarat independența și au devenit republici ruse libere. Acestea nu se consideră parte a statului ucrainian și, evident, nu vor plăti despăgubiri.
Aici e vorba de clasele conducătoare, care au fost la putere, și nu de oamenii de rând, care nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masă de manevră pentru politicienii din trecut, ca și din prezent.
Ucraina ar trebui să se mute la ea acasă, iar noi ar trebui să fim mai hotărâți cu cei care ne umilesc.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *