DREPTATE SOCIALĂ

„Ne doare că deasupra sa / Pământul ține-o lume rea!”

Fără categorie

PER iese la rampă: Educația, între 6% din PIB pe hârtie în 2011 și 2,1% astăzi

PER susține greva cadrelor didactice și ne declarăm solidari în aceste momente grele pentru ei, ca urmare a multor ani de indolență și nepăsare guvernamentală. Proiectul „România educată” s-a transformat „pas cu pas” în proiectul „România eşuată” sub bagheta profesorului de la Cotroceni și a primei sale doamne, care au uitat de unde au plecat și de colegii lor.
Preocuparea principală este turismul prezidențial, obligatoriu cu aeronave private care costă milioane de euro/sejur și, mai nou, bijuteriile scumpe etalate în mod ostentativ – acuză cei de la PER.
Cum să nu fie profesorii în stradă când sunt tratați în bătaie de joc de foștii și actualii lor colegi? Lăsând la o parte bătaia de joc prezidențială, mult mai gravă este bătaia de joc guvernamentală. După ce ani de zile a fost rostogolit conceptul de 6% din PIB pentru educație, adoptat legislativ în 2011 „la mișto“ pentru a fi prorogat imediat (an de an, în ultimii 12 ani), anul acesta alocarea bugetară este de doar 2,1% din PIB, cel mai mic procent alocat Educației în ultimii 20 de ani, cu Ligia Deca, omul lui Iohannis, la butoane!
Greva profesorilor este perfect justificată și prin faptul că, efectiv, le-a ajuns cuțitul la os. Nu au salarii decente, nu au o bază materială corespunzătoare, alocarea bugetară este una penibilă, iar guvernul le aruncă praf în ochi și tichete sociale, de parcă profesorii ar fi asistați social!
Singura soluție ar fi ca greva să continue, iar profesorii să iasă în stradă în număr cât mai mare, pentru a forța guvernul să le îndeplinească cerințele legitime. Iar guvernanții ar trebui să înțeleagă, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, că acesta este un „meci” pe care-l vor pierde. Mai grav este, însă, că aceia care au cel mai mult de suferit sunt copiii, care nu au nicio vină!

Dănuț Pop,

PER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *