DREPTATE SOCIALĂ

„Ne doare că deasupra sa / Pământul ține-o lume rea!”

Editorial

Omul de bună-credință e luat de prost

Știu că sunt prost, dar când mă uit în jurul meu, involuntar mă liniștesc.
Pentru că, de obicei, cam de de 20 de ani încoace, în România, în special în județe foste regiuni monoindustriale în anii 1980-2000, așa cum este și Gorjul, societățile comerciale cu profil industrial au fost decimate bucată cu bucată. România, dintr-o țară care, în 1989, visa să fie decentă și prosperă, a devenit o țară jefuită. Culmea, tocmai de cei pe care-i considera prieteni ori măcar parteneri cinstiți. Dar, cum zice românul: „Ferește-mă, Doamne, de prieteni”…
De aproape 25 de ani, populația județelor a fost și este (din cauza lipsei de locuri de muncă) într-o migrație continuă către Occident. Guvernele trecute au aplicat și aplică o politică de decimare a numărului de locuitori prin exterminarea a ceea ce a mai rămas din industria locală (exemplul dureros din Gorj fiind exprimat prin „planul de restructurare” al CEO) și prin lipsa de programe concrete și coerente cu diverse posibilități de finanțare, cum ar fi cele pe fonduri europene sau guvernamentale.
S-a funcționat de 25 de ani pe bazele unei politici economice cu maxime interese de grup și personale, mergând doar pe două direcții: cea imobiliară și cea comercială (fiind vorba aici doar de comerțul cu amănuntul), prin favorizarea și crearea strict a unei piețe de consum. Care dau de muncă ALTORA, românul rămânând de izbeliște, ca-n toată istoria lui…
Pur și simplu, într-o concluzie generală, am fost transformați în mâna ieftină de lucru pentru țările Occidentale și o populație consumatoare (de mărfuri de o calitate îndoielnică, și sunt amabil când scriu asta…) pentru marile lanțuri de magazine cu sediile de bază în exteriorul României.
Adică așa, mai pe românește, noi, în general poporul român, am fost prostiți în ultimul hal, încât, dacă mă uit în jurul meu, pur și simplu mă tem de societatea actuală, în care trăim cu toții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *