Mici povestioare ale oamenilor „mici” (1). Asistenta
De când am venit în partid, stând la taclale cu diverse persoane, am fost curios (vestita mea curiozitate gazetărească…) ce anume le-a atras în Partidul Ecologist Român. Pe mine știu ce m-a adus aici, dar voiam să știu care au fost și motivațiile celorlalți colegi. Așa că, m-am apucat să-i „descos” pe tema asta. Am început cu o doamnă, asistentă la SJU Gorj, venită mai recent în organizație. Așadar, să derulăm înregistrarea…
Întâmplarea a făcut – spunea dânsa la momentul conversației – să ajung cu niște documente la o colegă din altă secție. În timp ce discutam cu aceasta, în apropiere am văzut un grup de câțiva bărbați care vorbeau, cu grijă însă ca să nu ridice vocea într-atât încât să-i deranjeze pe ceilalți bolnavi. Cel care luase cuvântul părea un bărbat care, după toate aparențele, era un fel de șef, pe undeva, după respectul cu care era privit de ceilalți interlocutori. Avea o voce domoală, îngrijită și, deși discuția era una veselă, nu s-a lăsat luat la vale de vorbe. Din câte am înțeles, vorbeau despre o plantare de pomi făcută, pe undeva, prin zona Târgu Cărbunești. Ce m-a surprins însă a fost pasiunea cu care vorbea despre acești pomișori. Parcă vorbea despre copiii săi. Până și ochii începuseră să fie mai vii, înfrângând parcă boala care-l ținea în spital. Atenția însă mi-a fost atrasă mai mult când a vorbit despre cei cu care se făcuse acea lucrare. Vorbea despre ei ca despre niște membri ai familiei sale. Cu respect, cu… cu dragoste, chiar! Și atunci, parcă mi-a fost ciudă! Despre mine niciun șef nu a vorbit cu cuvintele și cu pasiunea cu care l-am auzit vorbind pe acel bărbat. Am fost prima când am absolvit școala sanitară. Am fost prima când a fost vorba despre orice testare a venit, de-a lungul vremii. Am fost mereu prima care s-a autopropus când s-a pus problema să facem ture duble, să lucrăm de sărbători sau să participăm la activități care nu îmi intrau în fișa postului, dar care trebuiau făcute. Sigur că da, recunoștința nu este punctul tare al șefilor mei, pesemne că liberalii au fost la udat buretele când s-a predat recunoștința… Dar nu asta are importanță, nu pentru recunoașterea meritelor sau recompense (fie vorba-ntre noi, au, unele colege, salarii mai mari ca mine, deși nici experiența, nici școlile absolvite nu le recomandă pentru asta, dar… pesemne că există un motiv și aici…) am făcut totul, ci am făcut pentru că trebuia cineva să facă și acele lucruri. Căci boala nu știe nici că afară e soare sau plouă, nici că e zi sau noapte, nici că e marți sau duminică. Iar personalul spitalului e insuficient pentru câtă muncă e acolo. Nu vreau să bârfesc și câte pile politice au ajuns și în spital pe funcții cu care nu au nici în clin, nici în mânecă. Știu doar că mi-ar fi fost și mie drag să am colegi așa cum îi descria domnul despre care aminteam anterior și că rouă pe flori ar fi fost și o vorbă bună pentru toate eforturile suplimentare depuse de mine, de-a lungul timpului. Căci mare lucru este să știi să fii om și să vorbești omenește chiar și cu subalternii tăi!
Din vorbă-n vorbă, am întrebat-o pe colega mea cine este domnul acela impunător și cu vorbă blândă.
– Cum, nu-l știi?, m-a întrebat colega mea, surprinsă de ignoranța mea politică. Este președintele filialei PER Gorj! A fost internat la noi și de când a venit este un adevărat pelerinaj la dânsul: familie, colegi, prieteni… Am văzut până și pacienți de la alte saloane venind să-l cunoască! Până și oameni politici importanți s-au interesat de sănătatea sa, căci e un om deosebit! Îl vezi? Alții, mult mai puțin importanți, se cred Dumnezeu pe pământ și umblă cu nasul pe sus de agață firele de telefon de pe stâlpi! Eu l-am cunoscut ca pe un om modest, normal, jovial. Pe scurt, UN OM printre OAMENI!
Am plecat repede spre secția mea, căci mai aveam și alte treburi în acea zi. Dar am rămas cu gândul la normalitatea care o iradia acel om. Și mi-a plăcut! Mi-a plăcut că mai există și astfel de oameni, cărora le pasă nu doar de semenii lor, ci și de Mama natură.
M-am interesat, ulterior, despre acesta. Recomandările primite de la cei care l-au cunoscut m-au făcut să-mi doresc să fac și eu parte dintr-un astfel de colectiv. Tocmai pentru că am depus, la terminarea școlii, în mod solemn şi liber, un jurământ care, pentru mine, a devenit pilonul principal a vieții mele profesionale și cu care am devenit una. Am jurat să respect ființa umană şi drepturile sale, iar în documentele de partid aled PER am regăsit asta chiar la modul extins. Căci, având grijă și de natură, tot de oameni ai grijă, nu poți despărți omul de natură! Din păcate, mulți au uitat asta, „îngropați” în giganticele „cutii de chibrituri” din beton și sticlă. Și cel mai bine am simțit că-mi pot respecta jurământul depus și că voi păstra respectul deplin pentru viața umană alături de acești oameni, pe care nu marile interese financiare i-au adus alături (fiind partid neparlamentar, banii și avantajele n-au apucat să altereze sufletele celor care și-au pus speranțele în drumul deschis de acest partid), ci dragostea dezinteresată de semeni și de natură! Natura – acest cuvânt tot mai distrus de cei care, în numele unor bani murdari, calcă în picioare exact viitorul copiilor și nepoților noștri! Tot mai puțini copaci, tot mai puține fire de iarbă, care trebuie să facă loc parcărilor și dezvoltatorilor imobiliari cu gândul doar la portofelul lor, nu și la oxigenul pe care îl iau de la gura concetățenilor lor! Jungla animalelor este nimic față de jungla umană din mijlocul betoanelor! Și atunci, cu gândul la vechea vorbă latină: „Homo homini lupus…” și cum să mă feresc de aceasta, am aderat cu inima deschisă la acel grup de oameni care, asemenea mie, chiar vor să facă, fie și în cel de-al doisprezecelea ceas, ceva care să facă diferența! Oameni pentru care codrul e frate cu românul, nu resursa din care să-și cumpere patronul de la Schweighofer castele prin Viena, în vreme ce românii noștri fug cu limba scoasă prin țară după un petic de umbră! Oameni pentru care e mai important să fii OM decât POLITICIAN. Oameni care acum învață abecedarul democrației, liniștiți, fără constrângerea funcțiilor și banilor. Oameni printre oameni.
Eh, dacă ar fi fost TOȚI politicienii care au condus România în ultimii 35 de ani de calitatea colegilor mei din PER, ALTFEL ar fi fost soarta României în anul de grație 2023, în România! Iată de ce m-am alăturat acestor oameni, cu care, dacă Dumnezeu va vrea și comunitatea va decide, vom aduce normalitatea și pe meleagurile Târgu-Jiului și Gorjului. Pentru că TOȚI „vrem o țară ca afară”, dar, la o adică, MAI NIMENI nu vrea și UN POPOR CA AFARĂ! Ei, între oamenii din PER am găsit astfel de oameni, cu care putem face un popor „ca afară”! Să ne dea Dumnezeu gândul cel bun, gândul de pe urmă al românului, măcar în cel de-al doisprezecelea ceas, așa cum zice și jurământul depus la terminarea școlii: „în numele vieții și al onoarei”…
