Federația Națională a Muncii a fost prezentă la dialogul social de la Ministerul Muncii prin colonelul (r) Mircea Dogaru, liderul SCMD
DARE DE SEAMĂ
PRIVIND MONOLOGUL SOCIAL AL CONFEDERAȚIILOR SINDICALE LA MINISTERUL MUNCII. 8 NOIEMBRIE 2023
̶ În atenția membrilor FNMR și SCMD ̶
Motto: „Sfinte Mina, ne-au furat Țara
cu totul și dreptul la viață!
Ocrotește-ne și ajută-ne
să-i pedepsim pe hoți!”
11 noiembrie, 2023
Guvernările catastrofale ale trădătorilor incompetenți, lacomi, hoți și servili față de străini, au adus România în pragul falimentului și națiunea română în pragul extincției. Au dat pe nimic toate bogățiile subsolului, pământul, apele, pădurile, ne-au distrus toată industria concurențială și au zdrobit orice tentativă românească de producție, astăzi aflându-se în faza înstrăinării ultimelor capacități productive care mai aduc venituri statului. Pentru a-și menține cheltuielile necesare luxului personal și al camarilei, ne-au împovărat cu taxe și impozite, ne-au înghețat salariile la indicii din 2009, dând legi liniștitoare, care nu se aplică, au făcut praf pensiile rezerviștilor-cobai, anti-constituțional strecurați în noua „Biblie” numită PNRR, iar astăzi procedează la o tăiere fără precedent a salariilor și pensiilor civile, prin desființări de funcții, posturi, grupe de muncă, sporuri și încălcarea prin aplicarea retroactivă a legilor, vizând denunțarea unilaterală a vechilor contracte de muncă (pentru civili), sau de prestare a activității la ordin (pentru militari și polițiști). Totul acoperit cu un cor de minciuni televizate și declarații aberante despre creșteri de venituri, dispariția „inechităților” și o explozie a PIB-ului. Aceasta în condițiile în care zeci de miliarde se duc anual (din împrumuturi) pentru susținerea din ordin a saltimbancului Zelenski și achiziționarea, la preț de trufanda, a gioarselor militare americane. Tot pentru el!
„Influenceri” de 2 bani, ambuscați și naivi, care vin cu „soluții”, seara de seară, la televiziuni, le fac jocul pentru ca oaia românească, îndopată cu „vești bune”, să behăie fericită și să nu se transforme în lup. Propunerile „părerologilor” sunt prezentate ca fiind ale Guvernului și ale majorității parlamentare, naivii le discută, fără să-și dea seama că nici un politician nu le ia în calcul. Dovada? Pe 8 noiembrie a.c., între orele 10:00 și 12:23, s-a consumat la Ministerul Muncii așa-zisul „Dialog social”, cu reprezentanții confederațiilor sindicale. Aproape în paralel, s-au desfășurat însă lucrările Consiliului Economic și Social (CES) pe noul proiect al Legii Pensiilor. Deci propunerile sindicatelor nu au mai putut ajunge la CES spre a fi luate în considerare.
Am participat, ca delegat al Federației Naționale a Muncii din România (din care face parte și SCMD, în cadrul CSN Meridian), începând prin a susține și a depune în scris toate propunerile acestei Federații, vizând creșterea nejustificată a vârstei de pensionare: păstrarea reducerii de 20 de ani pentru mineri, a căror speranță de viață rar depășește 50 de ani, de 13 ani pentru celelalte categorii socio-profesionale, care își desfășoară activitatea în condiții grele, inclusiv pentru militari și polițiști. Am întrebat leadership-ul ministerului dacă-și imaginează mineri de 65 de ani intrând în șut, oțelari, sticlari, cascadori, piloți civili, la lucru la 65 de ani, sau polițiști și jandarmi de 65 de ani, fugărind peste garduri hoți/teroriști de 20 de ani, ori militari în baston, conducând avioane și elicoptere de luptă sau atacând la baionetă mercenarii Wagner, în condițiile în care media de viață este la noi de 62 de ani.
Am precizat că scopul creșterii vârstei de pensionare este ca omul să cotizeze toată viața și să moară înainte de a beneficia de banii proprii, exemplificând cu scrisoarea șefei Direcției Generale Financiare a MApN către Ministerul de Finanțe, despre „economiile realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat al MApN, provenite ca urmare a decesului pensionarilor militari în medie cu 250 pensionari pe lună”. În plus, am susținut solicitarea FNMR de abrogare a Legii 195/2022, care impune păstrarea statelor de salarii doar 5 ani, ceea ce desființează minciuna „sfintei contributivități”, nici un candidat la pensie nemaiputând să-și demonstreze contributivitatea avută de-a lungul carierei. Mai mult, „noutatea” stimulării rămânerii în serviciu după 65 de ani, fraierii urmând să primească un 0,5% pe an în plus, este o ticăloșie, deoarece până acum se dădeau 2% pe an. Deci inițiatorii proiectului pensiilor civile ne consideră pe toți loviți de demență senilă, în urma celor 34 de ani de spălare a creierelor prin media manipulatoare, distrugerea învățământului și a culturii.
Am subliniat că nouă lege, prin desființarea grupelor de muncă, sporurilor, funcțiilor, va produce, prin „recalculare”, o catastrofală scădere a pensiilor civile, după modelul deja testat pe rezerviștii-cobai, din 2010 și până astăzi. În plus, că marea majorare din ianuarie a tuturor pensiilor reprezintă, în fapt, prin desființarea alinierii cu inflația, înlocuită în 2017 cu indexarea cu rata inflației, iar astăzi cu rata medie a inflației anuale, o nouă micșorare a pensiilor, la o inflație reală de peste 60% anul trecut, în condițiile triplării anuale a prețurilor, promițându-se inițial 16%, apoi 14%, apoi 13,8% și, mai nou, 13,5%. Pe ce bază legală se va acorda și acest procent în ianuarie, când Legea 127/2019 va fi abrogată, iar noua și deloc necesara lege va putea fi aplicată, declarativ, la 1 septembrie 2024? Și pe ce bază se vor alinia cu inflația pensiile militare, supuse deja, prin includerea neconstituțională în PNRR și noua lege a pensiilor speciale, unor noi scăderi prin tripla impozitare și suprataxări? Mai mult, cum se va aplica suprataxarea, în condițiile în care cei mai săraci au pensiile calculate din BRUT, iar leatul domnului Ciucă, din NET?
Am prezentat tabelul SCMD privind cele 4.600.000 de PLĂȚI făcute de Casa Națională de Pensii, din care doar jumătate sunt pensii, pentru restul (indemnizații sociale, stabilite din burtă, în cuantum fix, indemnizații de merit sau rente viagere etc.), dl. director Baciu acționând doar ca poștaș.
Am demonstrat că minciuna cu 5 milioane de pensionari este menită să contribuie la desființarea treptată a pensiilor, începută cu anularea cărților de muncă și ajunsă în faza actuală la distrugerea statelor de salarii după 5 ani. Totul sub acoperirea minciunii cu creșterea, în disprețul „sfintei contributivități”, cu „80% a pensiilor mici”, adică a indemnizațiilor sociale, botezate în mod ticălos, pensii. Am cerut separarea pensiilor de ajutoarele sociale, indemnizațiile de merit și rente. Am arătat că nici această lege nu definește pensia și pensionarul, obiectivul ei fiind acela de a desființa statutul juridic al pensiei ca: DREPT PATRIMONIAL (adică de proprietate) DOBÂNDIT ÎN BAZA UNUIA SAU MAI MULTOR CONTRACTE DE MUNCĂ (civilii), ORI DE PRESTARE A ACTIVITĂȚII (rezerviștii), ea fiind nu o pomană socială, sau un venit, ci o RESTITUIRE OBLIGATORIE DIN VENITURI IMPOZITATE, mai nou, SUPRAIMPOZITATE (cazul rezerviștilor). O restituire condiționată numai de vârstă (63/65 ani), vechime (minim 15 ani), contributivitate (minim 15 ani), grupe și condiții de muncă, neputând fi (într-un stat de drept) impozitată, micșorată, anulată și urmând să crească obligatoriu, în funcție de inflație, creșterile salariale și ale așa-zisului punct de pensie. Or, ceea ce s-a întâmplat cu rezerviștii-cobai (înghețarea pensiilor, micșorarea retroactivă a bazei de calcul prin OUG-uri, șterpelirea Pilonului II și a grupelor de muncă, desființarea legăturilor cu creșterile salariale), se întâmplă acum, prin acest proiect de lege și pensiilor civile. Ministerul Muncii s-a trădat folosind cuvântul „ANVELOPĂ”, adică n-avem fonduri suficiente, pentru că v-am devalizat contribuțiile la pensii, nu putem să vă dăm cât trebuie, drept care vă dăm cât vrem. Este rezultatul amestecului propagandistic voit (cu sprijinul media), al pensiilor cu ajutoarele, indemnizațiile sociale și de merit, al căror statut juridic este acela de venituri nepatrimoniale și neobligatorii, stabilite în cadrul politicii sociale, aleatoriu, funcție de „anvelopă” și date de guvernanți, dacă vor, cui vor, cum vor și cât timp vor. Fără legătură cu „sfânta contributivitate”, ele sunt stabilite în sumă fixă, pot fi anulate, plafonate, micșorate, taxate și impozitate, în condițiile legii, spre deosebire de pensii. Așadar, FNMR și SCMD consideră că, după ce au fost distruse pensiile militare, prin așa-zisa „recalculare”, adică prin denunțarea retroactivă a contractelor de activitate, a venit vremea „curbelor de sacrificiu” pentru pensiile civile. La declarația propagandistică a specialiștilor Ministerului Muncii că, prin „recalculare”, adică ajustarea cuantumurilor stabilite în trecut prin raportarea la noile prevederi, nici o pensie nu va fi micșorată, am spus că știm, pensiile vor fi înghețate, în situația în care „formula” va da un rezultat net inferior, pe durata vieții victimei. S-a întâmplat deja cu cele militare!
Referitor la marea minciună a majorării extraordinare a pensiilor la 1 septembrie 2024, am răspuns că, spre deosebire de politicieni, noi am studiat și Constituția și Legea Electorală: cu 6 luni înainte de alegeri, se interzice orice mărire de salarii/pensii, fiindcă ar fi considerată MITĂ ELECTORALĂ DIN PARTEA PUTERII! Or, 1 septembrie precede cu două luni alegerile generale și prezidențiale. Deci noua lege, dată ca să stăm cuminți acasă, nu în stradă, nu se va aplica niciodată, ca și precedentele, deoarece conține expresia „aplicare etapizată”. Sau, dacă se va aplica din 2025, va însemna genocid pentru pensionari și mărirea haosului, proiectul făcând trimitere la o „aplicare diferențiată”. Mai mult, am constatat că deloc necesarul proiect nu se raportează la nici o lege a salarizării, pentru ca, din 2010, nici o lege a salarizării nu s-a aplicat, decât preferențial, medicilor și magistraților. Iar noul proiect de lege a salarizării, deloc necesar și el, încă nu există.
Pentru toate cele de mai sus și multe altele, solicităm de ani de zile și vom solicita în continuare, în Parlament, în Justiție și în stradă, aplicarea imediată, în integralitatea lor și în forma promulgată, a următoarelor legi: 153/2017 a salarizării, 127/2019 a pensiilor civile și 223/2015 (Legea reparatorie a pensiilor militare de stat). Și mai solicităm investiții imediate în minerit, termocentrale și industria de apărare.
În final, am atras atenția „specialiștilor”, că expresia „pensii publice” bazate pe contributivitate „este o imbecilitate”, deoarece există doar 2 Sisteme de Pensii ̶ public și privat. Cel public este guvernat de mai multe legi. Toată lumea contribuie, fiecare însă, în compartimentul propriu al Bugetului de stat: civilii la Bugetul de asigurări sociale, pensiile fiindu-le plătite prin Casa Națională de Pensii, iar rezerviștii, la Bugetul de asigurări sociale al MApN, MAI, SRI, plățile fiindu-le asigurate prin Casele lor sectoriale de pensii. Așadar, pensiile militare sunt tot „publice”, fiindcă patron e statul și nu avem (încă) armată și poliție private. Dacă rezerviștii au o lege ocupațională separată, nu înseamnă că aparțin altui sistem, pentru că ar trebui atunci să inventăm sisteme pentru toate legile ocupaționale: diplomațial pentru diplomați, magistral pentru magistrați, pilotal pentru piloții civili, greferial pentru grefieri etc. Pe cale de consecință, indexarea cu inflația trebuie acordată tuturor, nediferențiat, inclusiv rezerviștilor.
Pentru eliminarea haosului legislativ al pensiilor, în baza tradiției deschise la 2 decembrie 1864 de Legea 1712 a pensiilor militare și abia în 1915 de Legea Nenițescu a pensiilor civile, propunem, juridic, doar două legi ale pensiilor: o lege a pensiilor civile, bazată pe contracte de muncă normată la 8 ore și o lege separată pentru rezerviști, bazată pe contracte de prestare a activității la ordin. 24/24 h, cu jurământ de sânge și pedepse diferite de ale civililor în caz de neîndeplinire a contractului (arestul la pace, glonțul la război). Și tot ar rămâne o categorie mixtă, aceea a civililor din structurile militare, care au aceleași obligații și restricții ca și militarii și al căror „spor de armată” a fost, abuziv, anulat.
Conștienți că și Guvernul și Parlamentul suferă de surzenie absolută la propunerile alegătorilor și FNMR și SCMD își vor susține punctele de vedere în stradă, pe 16 noiembrie, a.c., sprijinind, în cadrul CSN Meridian, manifestațiile organizate de Federațiile Sindicale ale Silvicultorilor și CFR-iștilor. Până atunci, vă spunem „Noroc bun!” și „Să trăiți bine!”
Col (r) dr. Mircea Dogaru
Președintele SCMD,
Președinte Executiv al FNMR
P.S.: În etapa actuală a „Dialogului social”, suntem de părere că doar minerii îi mai pot convinge pe domnii Ciolacu și Ciuca să-și îndeplinească datoria asumată față de poporul român, nu față de străini, așa cum i-au convins, cândva, pe Ilie Verdeț și pe Nicolae Ceaușescu.