DREPTATE SOCIALĂ

„Ne doare că deasupra sa / Pământul ține-o lume rea!”

Social

Apelul FNM – 1 Mai 2023 – împotriva crizei economice și a costului ridicat al vieții, împotriva războiului și a corupției, în apărarea serviciilor publice

Ziua de 1 Mai e ziua în care clasa muncitoare din lumea întreagă se mobilizează pentru a-și apăra drepturile și a-și manifesta dorința pentru o nouă societate, care să depășească actualul sistem economic care se bazează pe existența unor inegalități profunde. Acest sistem, chiar și în perioade de criză, permite unei minorități să profite și să se îmbogățească pe spinarea majorității populației. Minoritate care a confiscat ziua de 1 Mai, a confiscat sărbătoarea, dar n-a „confiscat” și munca…

Anul acesta ne confruntăm cu o criză economică în care creșterea generală a prețurilor la produsele de primă necesitate precum alimentele și energia au prăbușit puterea de cumpărare. Sunt multe familii care reușesc cu dificultate să trăiască de pe o zi pe alta. Tocmai am încheiat o iarnă în care categoriile cele mai vulnerabile ale societății au fost nevoite să aleagă între foamei frig.

Ne confruntăm cu o criză pe care, ca întotdeauna, sistemul dominat de puterea capitalului vrea să o plătim aceia dintre noi care nu avem nicio vină pentru această situație. Originea crizei se află în existența acestui sistem capitalist bazat pe exploatarea din ce în ce mai sălbatică a forței de muncă. Iar acum criza a fost amplificată de războiul dintre S.U.A. și Rusia dus în Ucraina.

 A trecut peste un an de când a început și vedem cu profundă îngrijorare că aproape nu există nici o intenție la nivel internațional pentru a opri un conflict care costă mii de vieți. Opoziția față de războaie a fost și continuă să fie unul dintre semnele distinctive ale mișcării muncitorești încă de la începuturile ei îndepărtate. În timp ce clasa muncitoare își numără morții, elitele conducătoare își sporesc profiturile.

Cerem încetarea intervenției militare străine in Ucraina, încetarea imediată a luptelor și căutarea unor soluții politice la cauzele care au generat conflictul încă din 2014! Continuarea uciderii oamenilor nevinovați doar ca să mai câștige unii câteva miliarde de dolari este inacceptabilă!

Sub pretextul războiului, pe lângă consecințele economice, suferim o nouă ofensivă din partea forțelor neoliberale. În timp ce salariații luptă pentru a reuși să supraviețuiască până la sfârșitul lunii, clasa conducătoare continuă să strângă profituri cu prețul privatizării și distrugerii diferitelor servicii publice și unui sistem energetic național care s-au realizat cu atâtea eforturi în decursul multor decenii. Ei vor să transforme într-o afacere serviciile care ar trebui să fie accesibile pentru întreaga societate, dar totodată vor să facă zeci de mii de șomeri din servicii și energie. În loc să dezvoltăm ce avem, în loc să producem plusvaloare cu oamenii pe care-i mai avem în țară, încercăm să-i dăm afară și pe cer care au mai rămas! Guvernarea „După noi, potopul!” trebuie să înceteze!

Vedem cum cresc speculațiile cu locuințele și alte necesități esențiale pentru o familie; suntem martori ai atacului asupra sistemului de sănătate, pe care l-au asediat sistematic prin externalizarea unor activități ca un pas premergător al privatizării acestuia; este dezmembrat sistemul de transport public, atât rutier, cât și pe cale ferată, aerian sau naval, în loc să-l promoveze pentru a oferi un răspuns durabil pentru a evita încălzirea globală – transportul electric pe CFR este distrus, aducând locomotive diesel (poluante!!!) din depozitele de fiare vechi ale străinilor! Se amputează bugetele în educație, punând astfel în pericol dezvoltarea unei școli publice care să garanteze șanse egale pentru generațiile viitoare; Ei se joacă până la limita genocidului cu sistemul nostru public de pensii, cel care ne oferă siguranță acelora care au clădit această țară modernă (pe care de 33 de ani guvernările o tot vând pe nimic sau o dărâmă), pentru a face față ultimilor ani de viață, sau transformă ajutorul pentru persoane defavorizate în afaceri private.

În fața acestei ofensive neoliberale cu iz nazist, clasa lucrătorilor nu are altă soluție decât să se organizeze, să se mobilizeze și să lupte pentru a ne apăra drepturile și speranțele. Vedem acest lucru în Franța, unde mobilizarea socială scoate la iveală versiunea autoritară a neoliberalismului. Confruntați cu pretenția de a modifica sistemul de pensii existent, milioane de oameni luptă în stradă cu guvernul Macron. Zeci de arestări, sute de persoane rănite în diferite grade, sunt un semn al hotărârii populației de a apăra drepturile dobândite.

În statul nostru, asistăm la un ansamblu prevederi legale și acțiuni în justiție care urmăresc să descurajeze orice tip de mișcare socială, de activism social, și să distrugă în special mișcarea sindicală… unicii apărători care au mai rămas în fața tăvălugului de nenorociri ale acestui guvern din România, căci guvern ROMÂN nu se mai dovedește de multă vreme a fi.

Dacă vrem să avem un viitor ca și clasă și ca oameni, dacă mai sperăm la o lume a justiției fără violență, dacă ne dorim un viitor sigur, dacă sperăm într-o lume fără inegalități sau excluderi sociale, avem o singură alternativă: să ne organizăm și să luptăm pentru ca aceste dorințe să devină realitate.

Puterea colectivă a clasei noastre este singura cale de urmat!

Viața noastră și viitorul depind de asta!

Unitate! Acțiune! Solidaritate!

 

1 mai 2023

 

FEDERAȚIA NAȚIONALĂ A MUNCII

Președinte,

Constantin Crețan

 

Uniunea Națională a Muncii Oltenia

Președinte executiv,

Lulu Iulian Păuna

 

Uniunea Națională a Muncii Valea Jiului

Președinte interimar,

Victor Parîia

 

Liga Muncitorilor din România

Președinte executiv,

Tiberiu Grigoriu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *