DREPTATE SOCIALĂ

„Ne doare că deasupra sa / Pământul ține-o lume rea!”

Politic

Comunicat de presă
 
În data de 12 noiembrie 2023, o delegație mixtă a Partidului ROMÂNI PENTRU ROMÂNIA, alcătuită din reprezentanți ai filialelor PRR din județele Alba, Dolj, Gorj și Hunedoara a participat în Piața Prefecturii la un miting politico-economico-social, care a avut ca principale revendicări următoarele:
1. Rectificarea de urgență a Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung și eliminarea tuturor prevederilor care au ca finalitate sărăcirea și mai profundă a populației României, dar mai ales sacrificarea și ultimelor IMM-uri românești, în detrimentul companiilor străine.
2. Eliminarea obligațiilor de limitare a deținerii și utilizării sumelor cash atât de către unitățile economice, cât și, mai ales, de către populație, ceea ce ar avea ca principal efect eliminarea unei părți din dreptul la proprietate privată a cetățenilor și înlocuirea ei cu dreptul de creanță asupra băncilor.
3. Demisia guvernului actual care, prin ce face și mai ales prin ce NU face, se dovedește a fi cel mai mare dușman al României și mai ales al poporului român.
La miting au fost prezenți reprezentanți și ai altor partide suveraniste, naționaliste și conservatoare, precum și reprezentanți sindicali, pentru care interesul național este mai presus de măruntele orgolii personale. Este primul semn mai serios când românii au arătat că se pot uni în jurul drapelului și, totodată, un semn îngrijorător pentru PSD, PNL, USR și alte partide care privesc România ca pe o pradă. Este primul semn că românii încep să se trezească „din somnul cel de moarte în care-l adânciră barbarii de tirani”, după cum o spune însuși Imnul național. E semn că a venit vremea „croirii altor soarte”, una în care românul să stea drept, vertical, în corul popoarelor unei planete tot mai învrăjbită și mai împinsă spre sinucidere de către forțe obscure, manipulatoare, malefice și omniprezente.
Partidul ROMÂNI PENTRU ROMÂNIA va fi întotdeauna alături de oricare forțe – politice, sindicale sau de altă natură care vor pune în prim-plan interesul național românesc și care vor demonstra că doar acest lucru le mână în lupta lor. Așa să ne ajute Dumnezeu!
 
12.11.2023                                                                            Președinte PRR Gorj,
                                                                                                   Dumitru Miroiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *